Buddha credea ca dorintele lumesti aduc nefericirea si suferinta umana iar renuntarea definitiva la acestea aduce si linistea sau chiar pacea. Mie mi se pare ceva in neregula cu aceasta afirmatie, pentru ca asta presupune o renuntare, cel putin partiala, la viata. Este o evadare plina de lasitate. Nu pot accepta sfaturi despre viata de la cineva care a renuntat la ea. As accepta sfaturi de la cineva care a acceptat viata asa cum e si a trecut prin foarte multe lucruri, de la cineva care a si invatat foarte multe din acele experiente. Ce ai putea sa inveti de la cineva care fuge din fata durerii, care doar vegeteaza, de la cineva pasiv?! Durerea este singurul impuls real catre progres. Desigur, Buddha a trait in niste timpuri in care filozofia aceasta avea sens iar el avea aspiratii in special spirituale. In zilele acestea, vechile filozofii isi cam pierd sensul, inclusiv aceasta, si nu-si mai gasesc aplicabilitatea.
Eu cred ca suferinta vine mai degraba din asteptarile nepotrivite sau gresite. Sunt foarte multe exemple in acest sens, cum ar fi iluzia ca vei fi iubit sau ca vei iubi etern. Nu toate iubirile sunt eterne si nici nu vor fi vreodata. Unele sunt doar adolescentine sau de "o vara" iar altele sunt doar o treapta. Doar un parinte isi poate iubi etern cu aceeasi intensitate copilul, nu neaparat si invers. Dar societatea are o gramada de povesti in acest sens si continua sa creada ca iubirea este simpla si la indemana oricui. Aceasta este o asteptare nerealista ce creeaza suferinta destul de repede si destul de mare. Stiind inca de la bun inceput ca dragostea pe care o simti fata de cineva si pe care o primesti, de obicei are un timp limitat, mai lung sau mai scurt, face ca trairea ei sa devina mult mai importanta si mai intensa. Iar finalul ei o sa vina ca ceva natural si nu poti fi decat recunoscator ca ai trait-o; in niciun caz trist ca s-a terminat sau ca s-a transformat. Iar legatura cu acea persoana devine eterna si plina de respect.
Un alt exemplu este autoevaluarea gresita sau evaluarea incorecta a celor din jur, asa cum fac parintii, de exemplu, care incearca sa inoculeze ideea ca, copiii lor sunt extraordinari. Acesti copii vor creste cu aceasta evaluare si vor avea mari dezamagiri cand vor vedea ca nu se pot ridica la inaltimea acestora. Si parintii, la randul lor, ii vor abandona intr-o oarecare masura pentru ca acesti copii nu au reusit sa le confirme asteptarile. Adevarul este ca, copiii extraordinari care devin si maturi extraordinari, sunt foarte putini si se vad de la o posta. Majoritatea suntem mediocrii iar o buna parte prosti dea dreptul si fara un viitor interesant. Asta e realitatea iar asteptarile ar trebui sa fie conform cu aceasta.
Evaluarea incorecta a celor din jur e din lipsa de experienta sau din motive egoiste, cand ceilalti sunt din start doar niste unelte ce trebuie sa materializeze cumva asteptarile si dorintele noastre. Nu conteaza cine sunt ei si ce dorinte au, doar ale noastre sunt reale si conteaza! Cand te pui in centrul universului si vei constata de fiecare data ca nu se invarte in jurul tau, atunci intregul univers devine vinovat. Doar ca universul nu are un centru si nici nu se invarte, doar elementele din el se invart intre ele.
Cand ne facem planuri, avem tendinta de a crea scenarii moarte, inerte, ca si cum nimic nou nu se va mai intampla pana la finalizarea lui de catre noi. In realitate, orice miscare a noastra influenteaza miscarea altora. Dar si miscarea altora influenteaza miscarea noastra iar unii ne apar in cale ca o piedica neprevazuta, sau ca un avant neasteptat sau ca o reglare a drumului sau orice altceva. Nu putem avea asteptarea ca planurile noastre vor fi liniare, exact asa cum ni le-am imaginat noi initial. Niciodata nu vor fi dar trebuie sa ne pastram un ochi in directia dorita si sa ne ajustam constant propiile miscari. Fara aceasta ajustare constanta, ne vom pierde foarte usor pe drum.
Bineinteles, asta nu inseamna ca ar trebui sa ne plafonam, dar e esential sa vedem de unde pornim cu adevarat si cu ce atuuri, ca sa putem vedea in viitor cu putin mai multa claritate rezonabila. Oricand putem deveni mai buni decat suntem. Si putem face asta fara incetare dar nu putem deveni decat o varianta mai buna a ceea ce suntem deja, in niciun caz una imaginara, fantasmagorica.
Un om cu asteptari nerealiste este deja un viitor om trist si frustrat care va avea tendinta de a invinovati tot ceea ce-l inconjoara pentru insuccesul lui. Totul are un timp de viata limitat si trece printr-o constanta transformare; totul se intampla acum iar acum a trecut deja!
Comentarii
Trimiteți un comentariu