Copilul din noi

Toti oamenii plang dupa tinerete dar toti tinerii alearga spre batranete, ca si cum ar gasi ceva etern si viu la capat. La capat este ceva etern, etern si mort!

In esenta noastra, toti suntem aceiasi copii in corpuri care imbatranesc. Daca suntem putin sinceri cu noi insine, ne dam seama ca simtim aproape totul ca in tinerete, ca in adolescenta. Doar corpul a imbatranit, doar simturile au mai incetinit. Poate intre timp a mai crescut stima de sine (sau a scazut), ne emotionam mai greu, uitam mai usor si suntem in acelasi timp mai obtuzi dar in esenta suntem aceiasi copii. Centrul eul-ui nostru este acelasi, neschimbat. Se spune ca noi suntem ceea ce ascundem, nu ceea ce aratam iar noi toti incercam sa ascundem ceea ce pare a fi copilul din noi, dar e doar o confuzie. Acela nu e copilul din noi, doar ca in zorii tineretii am descoperit pentru prima oara propriul "eu" si-l confundam mereu cu copilaria, cu naivitatea adolescentei. Credem ca esenta asta a noastra ascunde slabiciune sub multe forme, emotii naive, dorinte puerile, dar nu are nici o legatura cu slabiciunea, are mai degraba legatura cu adevaraul, cu fiinta noastra nealterata. Tot ce a crescut in tine, odata cu tine, si a fost descoperit pentru prima data, este tot acolo, neschimbat.
Ar fi totusi o greseala tactica sa scoatem la iveala acest "copil" din noi, aceasta versiune reala, pura, nealterata in fata tuturor pentru ca si ceilalti joaca acest joc de-a v-ati ascunselea. Dar nu ar trebui sa-l mai ascundem fata de noi insine, ci ar trebui sa-l lasam sa-si largeasca si mai mult orizonturile!