Viata se intampla mai mult in mintea noastra si mai putin in afara ei, in realitate! Daca noi, un grup de oameni, ne uitam impreuna la un tablou, la un film, la un peisaj, la ceva ... pentru fiecare dintre noi, acel ceva nu reprezinta neaparat ce este si ce vrea sa fie el in realitate, unicitatea lui reala, ci, unicitatea relativa imaginata. Noi nu ne uitam cu adevarat la acel ceva, nu privim cu toata fiinta, nu suntem prezenti. Privim defapt in mintea noastra si imaginea acelui ceva o adaptam propriei noastre minti, propriilor convingeri si asteptari, o mulam pe "forma" mintii noastre. Nu privim unicitatea, incercam sa reducem totul la ceva familiar, ceva cunoscut deja. Ca atunci cand te sperii de ceva, de o umbra de exemplu; te sperii de ea pentru ca o asociezi cu ceva infricosator din trecutul tau, cu ceva vazut inainte. Nu privesti aceasta umbra ca pe o noua umbra, pentru ca ea chiar este altceva, o alta umbra, o alta posibilitate. Este o asteptare si asteptarile sunt bune pentru supravietuire dar nu si atunci cand nu exista pericol. Orice om, orice intamplare, orice aventura este ceva nou chiar daca seamana cu altele, cu altii. Si pentru a vedea noul, unicitatea lui, a intamplarii, trebuie sa devenim prezenti, fara asteptari, fara asocieri premeditate. Ca si in discutiile cu alte persoane in care defapt nu ascultam mesajul, ci ne gandim la replica ce trebuie s-o dam.
In realitate, viata se intampla in jurul nostru, nu in mintea noastra, realitatea este afara, nu inauntru. Dar cum sa schimbi un robotel cu setari bine stabilitate in ceva "viu" si liber?
Comentarii
Trimiteți un comentariu