Cand geniul greseste!

“nu suferinta in sine ne revolta,ci lipsa ei de sens…” - un citat de Friedrich Nietzsche, considerat de multi un geniu al filozofiei, si pe buna dreptate as spune eu, mai ales daca tinem cont de perioada in care el s-a exprimat.
Dar acest citat este o dovada ca genialitatea nu inseamna perfectiune, ci, ca genialitatea poate da uneori mari rateuri. Ce am fi noi fara suferinta sub toate formele ei? Am fi mai inteligenti, mai fericiti? In niciun caz! Am fi doar niste "plante" proaste si am ajunge la extinctie destul de rapid. Daca nu te-ar durea o rana i-ai mai da suficienta atentie incat sa o tratezi? Daca nu ai suferi din dragoste ai stii ce este iubirea? Daca nu ai simti suferinta saraciei ai stii sa te bucuri de bogatie? Trebuie sa dai gres de multe ori si implicit sa suferi pana ajungi sa recunosti ceea ce te face fericit si sa faci ceea ce trebuie pentru a ajunge la aceasta. Suferinta este strans legata de evolutie, altfel am fi inerti, semi-morti, o gelatina gretoasa. Suferinta este absolut necesara pentru ca viata sa existe asa cum o stim. Este cealalta fata a bucuriei/fericirii, pastreaza echilibrul si face posibila "miscarea", impulsul catre evolutie.
As fi de acord cu Nietzsche doar daca s-ar fi referit la suferinta produsa in mod intentionat de catre cineva asupra altcuiva din motive prostesti de razbunare. Atunci da, suferinta produsa ar fi lipsita de sens si o dovada de nebunie de care numai omul este capabil!